Precedenta mea vizită în Turcia a fost acum 5 ani. Între timp, pe o vastă câmpie aridă nu departe de hotelul unde am stat atunci – în apropiere de orașul Antalya – s-au construit nu unul, ci 4 enorme complexuri turistice de 5 stele cu capacităși între 800 și 1000 de persoane. Este doar un exemplu izolat al investitiilor de pe litoralul turcesc. Ei bine, în aceiași 5 ani, în Mamaia s-au făcut câteva vilișoare sau mini-hoteluri, spuneți-le cum vreți, s-a retras apoi reintrodus taxa de stațiune de câteva ori cu certuri care au făcut deliciul presei, plaja s-a umplut de șezlonguri la 15 RON/zi și stațiunea de bodegi unde o amărâtă de bere costă peste 10 RON. Au mai fost înlocuiți câțiva palmieri pitici și hotelurile s-au mai coșcovit nițel – cu excepția celor câtorva “renovări” care au constat în montarea de ferestre de termopan și vopsirea fațadelor cu o vopsea de preferință ieftină și stridentă. Jupuiala turistului este ridicată la rang de artă în Mamaia, unde la un hotel unde luasem cameră cu servicii de masă mi s-a interzis să mănânc pe terasă pentru că “terasa este doar pentru a la carte“. Cu alte cuvinte, ți-am luat banii te-am prins fraiere acum închide gura, băi chitrosule care ți-ai luat masă inclusă ca să nu mai lați șpagă, nemernicule. Cred că soluția este să nu ne mai vindem țara. Nici măcar românilor.

img_0717.JPG

Ajungem și la Turcia, țara personalului amabil și prompt. Prompt de genul “dacă te ridici jumătate de secundă de la masă îți iau farfuria și paharul, păi ce ne jucăm aici, umple-ți alta”. Amabil de genul no undăstand, Săr. Într-adevăr vocabularul chelnerilor turci a suferit transformări vizibile în acești 5 ani. Fără nici o îndoială, ei au învățat limba rusă – ceea ce nu mă aranjează deloc. Pe de altă parte, numărul mediu de cuvinte în engleză pe care un slujbaș al turismului turcesc le înțelege a scăzut de la aproximativ 10 până pe la … sa zicem, 7. Important este sa nu uite ce înseamnă beer, asta le va permite sa funcționeze la randament maxim. Cu mine, cel puțin.

Opera Mini și Hotnews PDA, un cocktail perfect ca să te șii la curent cu știrile din țară – doar dacă nu te sperie tarifele obraznice de roaming pe date. Un megabyte este scump: cam cât o bere și-un suc la Mamaia. Doar că la turci, acestea sunt moca: all included zic ei, și se țin de cuvânt. Pentru momentele mai statice în care lumea se prăjește molcom și în tăcere la soare: Mobipocket Reader. Software gratuit și excepțional ca funcționalitate: pentru citit cărți în format electronic. “Format electronic” însemnând tot soiul de encodări specializate dar și banalul txt. Că se poate citi lejer pe o rezoluție de ecran modestă, știam de pe vremea când eram mare fan Palm. Că se poate și când diagonala ecranului telefonului mobil are doar 6 centimetri și chiar când soarele bate pe sus-menționatul ecran, asta am aflat-o recent, lucru care m-a scutit de căratul unei mase importante de hârtie în bagaje. Ocazie cu care sper că am salvat minim un copac sau măcar niscaiva stufăriș. Dezavantajul major este că trebuie să poți înțelege bine engleza, singura limbă în care este disponibilă o varietate enormă de cărți electronice. Bunăoară … un … amic … mi-a împrumutat un scan text după ediția din ’98 de la Brief history of time, pe care recunosc spre rușinea mea că am început-o de vreo două ori (varianta hârtie) dar deabia acum am terminat-o (“pe telefon”). Nu se termină cu happy-end, vă zic de-acum, e în “coadă de pește”: aflăm câteva ipoteze despre “cum”, dar nimic despre “de ce” și un foarte vag “încotro”. N-aș putea spune că am terminat cartea mai luminat cu privire la Univers, iar Stephen Hawking este extrem de ambiguu cu privire la Dumnezeu, oscilând între scientifically correct și “nu vreau să-l deranjez pe domnul care dă/nu dă cu zarul”.

Admit că pasagerii unui charter care merge spre Turcia nu sunt cel mai reprezentativ eșantion din populația României. și totuși, nu mă pot împiedica de la a face oarece comentarii pe marginea dotării acestora cu aparatură electronică. Acum 5 ani, gadgetul omniprezent – dar unic – era telefonul mobil. Zilele acestea, am văzut o nouă “specie electronică” în plină expansiune. Playerul MP3. Începând cu vârful de gamă Apple iPod și terminând cu “trompetele” sub 50 RON “luate de la hypermarket”, minim 8 playere erau vizibile într-un charter plin până la refuz cu aproximativ 220 de pasageri. Două laptopuri am văzut deschise în avion (da, nu le-a spus nimeni să le închidă decât înainte de aterizare), dar bănuiesc că un număr mai mare de laptopuri au stat cuminți în bagajele de mână. Surprinzătoare pentru mine a fost prezența consolelor portabile de joc, nu mă refer la micile Tetris-uri chinezești de talcioc ci chiar la Nintendo DS Lite și Sony PSP. și la dus și la întors am văzut copii cu ambele tipuri de console, 2 spre Turcia și 4 la întoarcere. DS Lite-ul “dota” odraslele mai tinere de ambe sexe, în vreme un băiețel de 8-9 ani butona un PSP. După usurința cu care schimba jocurile fără să manipuleze vreun disc UMD, am dedus că PSP-ul era “hăckuit” și încărca jocuri piratate direct de pe extensia de memorie. Tăticul trebuie să fie un domn foarte bine informat și la curent cu progresele tehnologice. M-am simțit un pic înapoiat, cu doar două telefoane mobile în dotarea familei din care doar un singur smartphone. Nu-i nimic, la anul mă pregătesc mai bine … promit. Trebuie doar găsită o explicație coerentă pentru prezența laptopului într-un sejur în care trebuie să mă odihnesc, deconectez, etc.

img_0632.JPG

Să nu uit. În cele 10 zile în Turcia singurul bacșiș dat a fost ceva mărunțiș în moneda locală plasat în ultima zi într-unul din tipbox-urile de la barul – repet – cu servire gratuită și la discreție. Nu vreau să-mi imaginez consecințele unui astfel de gest riscant într-un sejur pe litoralul românesc.