Nu știu cum am ratat până acum această extensie. Tree Style Tab ia taburile Firefox și le pune pe verticală, cu ierarhie la taburile care au fost deschise din linkuri din taburi existente. Utilitatea enormă a acestei extensii rezidă în faptul că mai orice laptop are rezoluția orizontală de 1280 de pixeli, în vreme ce marea majoritate a site-urilor sunt încă optimizate pentru 1024 pixeli, având lățimi efective între 960 și 1000 de pixeli.

Tree Style Tab, un excelent plugin pentru
Firefox

Rezultatul este că aria de afișare efectivă câștigă pixeli pe verticală, unde rezoluția este mai mică – și “pierde” din spațiul neutilizat pe orizontală. În plus, cam de 3-4 ori mai multe taburi sunt vizibile în noul format de afișare, iar cifra crește substanțial daca folosești colapsarea și expandarea. Sigur, acest punct poate să devină repede un dezavantaj pentru că la câteva zeci de taburi deschise apar probleme de memorie și Firefox “sughiță” uneori (recunosc totuși că nu am avut de-a face cu crash-uri propriu-zise).

Ah, vreți să știți ce e cu culorile. Este un alt plugin destul de util – Colorful Tabs- care (printre alte funcții mai mult decorative) poate aloca aceeași nuanță tuturor tab-urilor deschise pe un același site. Foarte util ca să te orientezi într-o listă luuuungă de taburi. Adica exact cazul de față.