N-am mai platit o convorbire telefonică internațională de câțiva ani buni, pentru simplul motiv că am descoperit Skype la puțin timp după lansarea produsului. Lucrând în IT, mi-a fost ușor să mă asigur că toți partenerii de discuție au Skype instalat pe laptop; am “convertit” destui clienți și colegi la Skype și astfel am redus dramatic nota telefonică, în condițiile în care dedic din ce în ce mai mult timp discuțiilor și analizelor cu clienți sau furnizori.

Iată că de ieri după amiază singurul punct nevralgic al Skype a cedat, anume serverele care te autentifică pentru te conecta la rețea. Principiul de funcționare fiind al unei rețele distribuite (P2P) odată intrat lucrurile merg ok. Cuplat însă cu o cădere de curent de mai mult de două ore (mulțumesc pe această cale lucrătorilor grijulii de pe Calea Moșilor și “promptitudinii” Electrica) m-am trezit cu mijlocul principal de comunicare “tăiat”. Ocazie cu care mi-am dat seama ca nici măcar nu știu pe unde am pus numărul de telefon al unor oameni cu care evident că am avut nevoie să comunic urgent ! Noroc că la telefon oamenii sunt ceva mai puțin vorbăreți decât pe Skype, altfel aș fi avut probabil nevoie să vând un organ intern pentru a acoperi nota de plată (pe care aș fi decontat-o ulterior, dar ce te faci cu organul intern ?).

Acum dimineață am reușit să mă conectez, dar în loc de sumedenia de contacte vizibile în mod normal văd o singură persoană pe care pot să o sun. Este ori o urmare a incidentului și oamenii încă nu s-au conectat ori Skype încă nu a rezolvat total problema (cred că ar fi anunțat …). O să îmi spuneți că nu e mare scofală din moment ce produsul este gratuit – este valabil în cazul meu, dar știu persoane abonate la SkypeOut (pentru a suna rețelele fixe sau mobile din Skype) care au aceeași problemă. După ce Skype va reveni back on track, mă aștept să reacționeze cumva măcar pentru a-și proteja imaginea.

skype_down.jpg

În timp ce scriam acest articol, conexiunea la Skype a fost din nou întreruptă și programul încearcă în van să se autentifice …

Notă pentru subsemnatul: cărțile de vizită sunt importante și utile, de cumpărat un clasor, de strâns tona de cărți de vizită de pe birou, portofel, diverse agende, din sertare. Uf.

UPDATE: aproape 48 de ore a durat povestea, vezi și explicația în următorul articol.