Din ciclul “minerul de date”, va propun sa ne uitam impreuna pe niste statistici extrase din anunturile postate pe Bestjobs la sectiunea Software/Tehnologii. Cum practic toate firmele de soft pe care le cunosc posteaza pe si recruteaza de pe Bestjobs, imi imaginez ca statisticile prezentate mai jos au o relevanta pe care cunoscatorii, mai mult sau mai putin fini, le vor aprecia. Metricile se refera la 1011 anunturi de angajare postate in perioada decembrie-inceput de ianuarie 2006, cu o medie de aplicare de 3.82 candidati/post. Da, ati citit bine, 3.82 candidati pe un post este media actuala in Romania, in domeniul Software/Tehnologii. Cum un candidat postuleaza in general la mai multe firme, va las sa trageti voi concluziile. Din cate am constatat eu, un bun profesionist este “in miscare” pe piata muncii maxim o zi-doua inainte de a fi “inhatat”.

Cati ?

Iata distributia numarului de candidati. Pe axa verticala se afla numarul de anunturi, iar pe orizontala numarul de candidati care au raspuns la anunturi.

candidates_sw.jpg

Majoritatea covarsitoare a anunturilor au 1,2 sau 3 raspunsuri. Daca anunturile cu 125 de raspunsuri or fi precum acesta, e clar. Sigur, de cealalta parte a baricadei ne putem intreba cati dintre cei 3.82 de candidati per anunt sunt coafeze sau magazioneri.

Unde ?

cities_sw.jpg

Majoritatea anunturilor, adica mai mult de 2 treimi, sunt in Bucuresti. Urmeaza Timisoara, Iasi, Brasov, Cluj unde practic sunt cate 1-2 angajatori mari/oras care iau caimacul. 5% din posturile disponibile sunt in strainatate, din care o buna parte in tarile din jur (Bulgaria, Cehia, Ungaria).

Cine ?

Iata si hit parade-ul angajatorilor, ca si numar de anunturi postate pe luna decembrie 2006:

companies_sw.jpg

Oracle conduce detasat, si nu-i de mirare. Sunt vreo 2 cladiri mari de birouri care au trebuit sa fie umplute rapid cu personal. Cunosc ceva oameni in industria IT si cred ca nu e unul caruia sa nu-i fi plecat macar un coleg/subaltern/sef la Oracle in ultimul an. Apar, in mod firesc, in top 2 firme de consultanta in resurse umane: Brainspotting care sunt destul de specializati pe aria de IT si Natek-ul care “scoate” oameni talentati din Romania. Siemens-ul duce in spate o halca importanta din zona Timisoara, iar Route 66 a pus Brasovul pe harta. Totalsoft … e Totalsoft. Dar ce cauta in top firme precum Wylog (256 337 EUR CA in 2005, si 83 734 EUR pierdere) ? Probabil ca in 2006 le-a mers incredibil de bine, la fel ca si SBSol-ului care intr-o singura luna posteaza un numar de anunturi mai mare decat intreg efectivul firmei din anul 2006 (datele provin de la Registrul Comertului).

Sau, o fi altceva.

Ce se da ?

Iata si topul frecventei de aparitie a cuvintelor in anunturile de angajare, ma refer la partea din anunt de la sectiunea “Oferta (bonusuri, beneficii)”. Din lista de cuvinte, am pastrat doar substantive si cateva adjective care mi s-au parut relevante dar care pana la urma nu au aparut suficient de frecvent astfel incat sa le vedem pe grafic. Cum anunturile in engleza sunt preponderente, am cumulat frecventa cuvintelor romanesti cu cele englezesti.

compensation_sw.jpg

Nimic spectaculos aici, “training”-ul este destul de slab pozitionat dar reflecta corect situatia din firmele romanesti in vreme ce “bonus”-ul care este o practica incetatenita este popularizat mai putin decat m-as fi asteptat. Un pic inedita este aparitia cuvantului “CV”, de parca angajatorul se lauda ca ii vei putea pune numele pe CV atunci cand il vei parasi.

Ce se cere ?

Am procedat la fel ca la punctul precedent, dar pe sectiunea “Cerinte”. Pentru a fi mai relevant, am exclus din acest clasament variatele sinonime ale cuvintelor “experienta/cunostinte/abilitati” si a rezultat urmatorul grafic:

skills_sw.jpg

Un IT-st care nu stie engleza este un IT-st mort, se stia. Aparitia cuvantului “oracle” imediat dupa podium nu trebuie sa ne mire, din motivele enuntate mai sus. Remarc doar – usor surprins – pozitionarea cuvantului “management” inainte de “linux”/”php”/”mysql”. Or fi poate anunturile de angajare a celor care sa-i conduca spre victoria finala pe cei care cunosc

“english”/”sql”/”java”/”oracle”/”web” ?

Materialele folosite la redactarea acestui material au fost extrase cu scrape si parsate cu Beautiful Soup. Ambele module sunt scrise in Python, care desi nu se afla in topul cerintelor angajatorilor din Romania este un limbaj care rezolva repede si simplu o mare varietate de probleme. Contributia mea, de cateva zeci de linii de cod scrise in Python, s-a rezumat la a pune cap la cap aceste date, a extrage textele, numararea frecventei de aparitie a cuvintelor si scrierea in fisiere CSV.