Anul trecut am aberat un pic despre cum cititul pe marginea piscinei s-a transformat în mod firesc în ascultat de podcast-uri și audiobook-uri. Iar dacă atunci făceam elogiul MP3 playerului, acesta a fost îngropat definitiv în 2010 de către telefonul mobil. Cred că s-a ajuns la punctul acela de cotitură (sweet spot zic americanii) în care funcționalitățile de audio player ale mobilelor moderne sunt suficient de avansate, de multe ori mai bune decât a majorității MP3 playerelor de pe piață. Asta te ajută să treci cu vederea autonomia de cele mai multe ori mediocră. Pur și simplu este ok să-ți încarci mobilul în fiecare seară ca să scapi de căratul a 2 gadgeturi în buzunar în loc de 1. Pe de altă parte, “convergența device-urilor” nu se confirmă în condițiile în tabletele vor necesita buzunare din ce în ce mai mari și incăpătoare. Dar, divaghez.

Anul acesta mi-am respectat “legământul” făcut acum 3 ani în de a nu călca pe litoralul românesc până în 2012 așa c-am dat din nou o tură prin Turcia (unde recunosc că am început să mă cam plictisesc de cluburile – frumoase, nu zic – dar care par trase la indigo).

Rixos Sungate,
Belek

Cu totul au stat lucrurile în a doua tură de concediu când am pornit într-un roadtrip prin Europa, prima mea ieșire cu automobilul din țară (dacă facem abstracție de micile incursiuni cu mașini închiriate sau de la clienți prin țările francofone unde m-a dus munca la începutul anilor 2000). A fost o excursie care mi-a plăcut enorm și din care m-am întors cu senzația plăcută că Europa e mult mai mică, accesibilă și mai frumoasă decât credeam, dar voi intra în detalii într-o postare ulterioară.

Castelul
Praga

În general ocaziile de a folosi playerul audio nu au lipsit, fie că era vorba de lenevit cu burta la soare, la umbră, siestă ori seara înainte de a adormi. Cuplat cu faptul că încă din primăvară am început să mai las podcasturile și să mă reprofilez pe cărți audio, am ascultat destul de multe anul acesta, cu precădere în vara care a trecut. În speranța că le va fi de ajutor și altor amatori de audiobooks, iată câteva gânduri:

Audible este de departe cea mai bună sursă de cărți audio. Problema lor este că au un format proprietar protejat contra copierii și dacă vrei să asculți de pe mobil trebuie fie să folosești softul lor pentru Android (care are buguri destul de multe și deranjante) fie să cotizezi la prietenul nostru Steve Jobs. Există desigur soluții alternative, cea mai ieftină fiind via analog gap (pur și simplu înregistrezi cartea în timp ce este redată de playerul de PC sau de pe CD) și sunt chiar aplicații comerciale gen SoundTaxi (nu pun link, căutați) care permit conversia automată spre mp3.

Charles Stross este revelația anului pentru mine, inițial am crezut că e mai mult hype dar omul confirmă toate lucrurile bune auzite despre el. Stross este la bază inginer software și farmacist (ambele meserii cu diplomă și profesate!) devenit ulterior scriitor de succes de romane sci-fi. M-am delectat cu Atrocity Archives și Jennifer’s Morgue, cu elemente de ocult și corporatism modern. Eroul principal se bate noaptea cu monștri malefici din universuri alternative, iar ziua este admonestat de HR pentru că nu a completat un activity form sau a depășit bugetul de travel (el tocmai călătorind prin ceva lumi paralele ostile). Pare cea mai tâmpită combinație ca să scrii un roman, dar rezultatul este fantastic … de bun.

Din zona hard sf scrise de Stross recomandSaturn’s children si Iron Sunrise, ambele captivante. Și pentru că tot e la modă, Antibodies povestește despre consecințele descoperirii unei metode de a reduce orice problemă NP-completă la una P-completă :) Merită citit și blogul lui Charlie.

Din zona cealaltă, a dezamăgirilor, l-am selectat pe Chuck Palahniuk. Am pornit la drum cu așteptări foarte ridicate: a scris Fight Club, rupe toate tabu-urile sociale, succesul lecturilor sale publice se măsoară în numărul de persoane leșinate în audiență, omul e mai tare decat fisticul prăjit. E miezul, e zerul, e mitocondria, trebuie citit (în cazul meu, ascultat) musai ca să intru în rând cu hipsterul urban cu tendințe de intelectual.

Mno. Nu numai că nu am simțit nici un impuls de a leșina ascultându-i operele, dar nu m-a impresionat în vreun alt fel. S-o luăm pe bucăți. Survivor, povestea unicului supraviețuitor al unei secte extremiste, e relativ ok dar nu pot spune că m-a captivat, în mod ciudat partea din mijloc a cărții a fost cea mai plictisitoare. De obicei cărțile ori încep neconvingător, ori se termină prost probabil pentru că și autorul s-a plictisit să tot scrie la ele. Haunted care e mai mult o colecție de povestiri a început bine și s-a terminat într-o baltă anostă. Ok, văd că Palahniuk are un vast bagaj de cunoștințe despre cum intră un cadavru în putrefacție și un dispreț forțat față de normele sexuale din societatea modernă. Nu-i suficient ca să scrii o carte bună. Părerea mea.

Ultima carte de Chuck Palahniuk incercată a fost Pygmy, povestea unui agent secret dintr-un stat totalitar asiatic “deghizat” în copil sărac venit la studii în America, evident “înarmat” cu scopuri de distrugere și haos. Am luat-o pentru că mi s-a părut o temă interesantă, zicându-mi că poate de data asta evităm putrefacțiile și încercăm ceva inovativ. Într-adevăr tehnica este foarte bună, cartea fiind scrisă într-un soi de dialect ciudat de engleză și piesele se “îmbucă” firesc pe firul acțiunii, cel puțin în primele câteva capitole. Problema este că finalul este un happy-end absolut de 2 lei, previzibil cu un sfert de roman în avans. Mai lipsea Chuck Norris să apară și să dea șuturi decisive în gură “negativilor”. După această experiență tristă am renunțat complet la operele domnului Palahniuk și am zis să încerc altceva mai interesant.

În cu totul și cu totul altă clasă este Joe Hill cu Horns. Adică, excelent. Este un așa-zis roman horror, dar eu nu l-aș clasifica în această categorie, hai să-i spunem mai degrabă “o povestire sumbră”. Eroului principal îi apar coarne într-o bună dimineață și de aici acțiunea o ia pe tot soiul de drumuri interesante. Finalul mi-a plăcut în mod deosebit, iubesc autorii care evită clișeele și măcar încearcă să-și surprindă cititorii într-un mod firesc, fără opintiri. Am să mai ascult și alte audiobooks ale domnului Hill. Respect maxim.

Michael CrichtonPrey (nanotehnologie + greșeală umană = love) fu bunicel, dar foarte previzibil. Nu pot să zic nimic rău despre Crichton pentru că e autorul care mi-a deschis gustul pentru genul sci-fi și ne-a părăsit relativ recent. Deci, ymmv.

Două cărți pe care să nu le asculți decât dacă ești geek, dar atunci să le asculți musai: Daniel SuarezDaemon și Freedom ™. Suarez este un alt softist devenit scriitor și asta se vede de la mare distanță în subiectele alese și în stilul în care scrie. Recomand.

Iar la ora actuală cât navighez prin metrou sunt prins într-un Orson Scott Card. Pe cât de surprinzător pare, nu este vorba de sci-fi ci de un thriller politic a cărui acțiune teoretic se poate întâmpla și în zilele noastre. Mai precis, seria EmpireHidden Empire. Chiar dacă pe alocuri pare mai degrabă un soi de incursiune în convingerile politice și religioase ale domnului Card, per ansamblu subiectul îmi place și voi asculta până la capăt.

Aștept cu interes sugestii pentru următoarea perioadă. Cine poate să execute rapid un algoritm de recomandări? :)