Conform TGDaily, un berlinez de 51 de ani a devenit atât de nervos din cauza problemelor cauzate de computerul lui, încât l-a aruncat pur și simplu pe fereastră. Din fericire, acest lucru s-a întâmplat în miezul nopții de sâmbătă într-o zonă liniștită așa că nimeni a fost rănit. Din nefericire, acest lucru s-a întâmplat în miezul nopții de sâmbătă într-o zonă liniștită așa încât vecinii s-au sesizat imediat și poliția a venit prompt.

computer_problems.jpg

Polițiștii germani s-au dovedit a fi extrem de înțelegători. “Cine nu a simțit măcar o dată în viață nevoia de a face așa ceva ?” citează TGDaily pe unul dintre ei. Ca urmare, “nervosul” s-a ales doar cu o avertizare verbală, trebuind totuși să curețe de pe stradă resturile computerului făcut bucăți.

Câși dintre voi au simțit nevoia de a agresa un computer nărăvaș ? Eu am avut un singur incident cu o tastatură la care se bloca deseori Shift-ul, i-am dat doi pumni zdraveni într-o noapte acompaniind cu un text de 18+, după care tastatura a refuzat să mai funcționeze defel.