Gata, m-am prins care este poanta cu Twitter. Hai să ne gândim un pic, ce device are:

  • tastatură incomodă și ecranul mic astfel încât să trebuiască limitată drastic mărimea mesajelor iar imaginile să fie de utilitate apropiată de zero ?
  • conexiunea la Internet fluctuantă și în general de debit mic ?
  • probleme de autonomie în situații de conectare continuă la Internet (de exemplu în cazul clienților de mesagerie instant) ?

Exact, telefonul mobil. Și nu vorbesc de monștri gen iPhone&co ci de good old mobile phones.

Cu alte cuvinte Twitter este blogging pentru telefoanele mobile “normale”. Iar “following” este echivalentul abonării la fluxul RSS, agregat à la Bloglines sau Google Reader.

Fluxul meu este aici. Îl puteți vedea în rarele momente în care Twitter funcționează. Promit să nu spamez. Numai cugetări de mare angajament, de tip estival.

PS Acest post este unul programat, scris acum câteva zile. În acest moment sunt în Rodos.