S-a oficializat în sfârșit încoronarea formatului MP3 fără restricții de copiere ca și rege al formatelor muzicale online. Aceasta, odată cu renunțarea de către Apple la DRM în toată muzica din iTunes. Melodiile deja existente își vor păstra prețul dar este posibil ca prețul unelor dintre piesele noi să depășească ușor pragul psihologic de 1$. Anunțul a fost făcut de Phil Schiler, SVP al marketingului Apple, în cadrul Macworld Expo 2009.

A căzut astfel cel mai mare bastion al muzicii protejate la copiere. Începând cu acest moment, muzica achiziționată de pe iTunes poate fi copiată pe orice model de player MP3 (nu numai cele produse de Apple), poate fi scrisă pe CD-uri și ascultată pe o combină muzicală oarecare, poate fi arhivată pe DVD-uri și stick-uri USB și împrumutată prietenilor. Tranziția va dura până în aprilie, dar nodul gordian a fost tăiat. Era și timpul.

Îmi amintesc de anii de început ai formatului. In ce mă privește am început nebunia pe la mijlocul lui 1994, când Winamp era scula diavolului iar MP3 era practic sinonim cu furtul, fișiere copiate de pe servere ftp ale căror adrese le primeai de la “niște băieți” de pe irc. Dacă spuneai despre cineva că ascultă MP3-uri era sinonim cu a spune că piratează muzică – în loc să fie un bun cetățean și să cumpere CD-uri. Lucru care pe mine nu m-a împiedicat să-mi alcătuiesc o colecție respectabilă de CD-uri la vremea respectivă (locuind în Franța, aveam acces la multe locuri în care se putea cumpăra muzică bună). Dar, nu am mai scos vreun CD din carcasa lui de niște ani buni …

Astăzi însă MP3-ul este practic peste tot, de la telefoane și până la televizoare (da, am văzut recent un LCD LG cu slot de card de memorie și decodor MP3). Iar cu două enorme magazine de muzică în spate (Amazon MP3 și iTunes), va fi greu să mai convingi pe cineva că trebuie să folosească un alt standard, eventual cu DRM.

Desigur ar mai fi o mică problemă și anume că trebuie să-ți faci un cont cu o adresă falsă în US și trebuie să ai un card bancar fie deschis în US fie care se verifică chiar și cu US în loc de România la adresă (da, se poate). Uneori nu strică un proxy în US. Alternativa este să plătești cam dublu eventual triplu pentru a cumpăra un CD care ulterior va strânge praful într-un raft. Noi cetățenii țărilor pentru care “nu s-a negociat încă” avem ok de la casele de discuri doar ca să irosim resursele planetei cu un mediu de stocare învechit, energofag și inutil. Uite, nu, mulțumesc – eu am să-mi iau muzica de pe iTunes sau Amazon. Na !

Uite o idee interesantă. La concerte în loc de CD-uri să-mi vândă un cupon cu un cod care să-mi permită să descarc albumul de pe unul din magazinele de muzică online. Eventual, direct pe telefon.

10 milioane de melodii pe iTunes înseamnă cam 76 de ani de ascultat muzică nonstop, mai mult decât speranța mea de viață în România contemporană. Alternativa este scormonitul în raft printre CD-uri cu manele și trupe de blonde made in bamboo sau – desigur – torentele. Nu-mi fac griji, până la urmă valul va ajunge și la noi. Este doar o chestiune de timp.