Pentru că obiceiul meu de a mânca iute provoacă nedumeriri în rândul amicilor și colegilor, scriu acest post ca un soi de referință. Data viitoare în caz de întrebări voi furniza direct linkul – economisind astfel timpul necesar unei explicații. Nu pretind că sunt o autoritate în materie, ci doar un individ care mănâncă iute ocazional. De preferință zilnic dacă s-ar putea.

Substanța activă din ardeiul iute care provoacă “arsura” se numește capsaicină. Consumul acesteia provoacă anumitor oameni (printre care și subsemnatul) eliberarea de endorfine care induc o senzație de plăcere. Până aici, e simplu.

Cât de iute înseamnă “iute” și unde găsim ingredientele necesare pentru endorfinizarea în mod cât mai plăcut? Domnul Wilbur Scoville, un farmacist american, într-o sclipire de geniu în anul de grație 1912 a conceput o metodă de măsurare a iuțelii alimentelor. Practic, se adaugă treptat apă cu zahăr până ce gustul nu se mai simte. Vorbim așadar de un soi de măsură lineară a senzației subiective de iuțeală. Rezultatul este scara Scoville care pornește de la 0 (deloc iute) până la 16 milioane (iuțeala capsaicinei în formă pură). Unitatea de măsură se numește Scoville cu abrevierea SHU.

Ca să înțelegeți cam cum stă treaba: un spray de apărare tipic are în în jur de 2 milioane SHU urmat îndeaproape de ardeiul care deține recordul mondial de iuțeală (Trinidad Moruga Scorpion). Cei mai iuți ardei – în general specia Naga Jolokia și “rudele” dar și hibrizi concepuți de oameni pasionați – se situează în jurul valorii de 1 milion SHU. Dacă mănânci așa ceva fără antrenament nu numai c-o să te usture toată “conducta” până la stomac, dar poți avea crampe dureroase. Nici nu vrei să știi ce se întâmplă a doua zi când trebuie să evacuezi iuțeala. La capătul celălalt al scalei, un ardei iute “obișnuit” românesc ajunge doar la modestul scor de 4000 de unități Scoville.

Una dintre cele mai bune “surse de iuțeală” din România este magazinuldemirodenii. Eu de acolo îmi procur marfa (sau de la distribuitori) astfel încât am să mă refer în special la produsele lor. Din multe m-am înfruptat deja dar nu m-ar deranja dacă mi-ar trimite un mic sampler ca urmare a acestui articolaș. Dar, divaghez.

Iată câteva dintre produsele demne de luate în considerare:

  • “Neinițiații” pot începe cu niscaiva Jalapeno, Cascabel sau Chipotle care se învârt în zona 8.000 – 10.000 SHU. Preferatul meu personal este Chipotle, care teoretic este cel mai iute din trio și are o aromă afumată foarte plăcută.
  • La nivelul următor lucrurile pot deveni un pic mai interesante cu soiul Amarillo care poate ajunge la 50.000 de unități.
  • Discuția serioasă începe deabia la Birdseye, unul dintre soiurile mele preferate ca gust care raportează cu onor o “tărie” de 150.000 SHU. Aș fi  în stare să rad într-o singură tură o pungă întreagă de piticuți din ăștia nervoși, ca pe semințe – mă oprește doar gândul că “la ieșire” micuții n-or să mai genereze endorfină. Dimpotrivă.
  • Lucrurile se încing (la propriu și la figurat) cu Habanero care ne aduce la altitudinea de 300.000 SHU. Vigilență maximă este necesară pentru cei care nu sunt obișnuiți cu răul de înălțime. Inutil de precizat, merge consumat cu orice fel de mâncare pentru că gustul acesteia indiferent care ar fi se va transforma într-o iuțeală absolut sublimă.
  • Starul incontestabil este Naga Jolokia cu ale lui peste 1 milion de unități naturale – iată așadar cum am făcut eu “primul meu milion”. Recomand precauție și ceremonial pentru această experiență. În nici un caz nu trebuie consumat fără mâncare (de preferință ceva pe stil indian pentru culoare locală autentică, dar orice fel de mâncare mai consistent merge – eventual cu o ciorbă foarte deasă dacă vreți să transpirați ca după două ore intense de sală). Mâncatul unui astfel de ardei pe stomacul gol poate fi o experiență traumatizantă. Ține aproape un pahar mare de lapte bătut sau iaurt de băut. Nu uita că în India gardurile se ung cu pasta acestui ardei ca protecție anti-elefanți (!), iar armata indiană folosește Naga și Bhut Jolokia în mini-grenade și spray-uri pentru lupta corp la corp.

La final, să vorbim un pic despre mirajul sosurilor foarte iuți care se pot cumpăra de pe Internet. Am cedat și eu ispitei (juma’ de milion de Scoville, cumpărătură de impuls) și am regretat. Sosurile sunt în general puternic procesate și cu cât sunt mai iuți cu atât mai mare este șansa de a conține chimicale pentru accentuarea gustului. Nimic nu se compară cu ardeiul “de la mama lui”.

Poftă bună și papile gustative rezistente vă urez!