1. Am aflat astăzi că nelimitatul americănesc este (firesc!) mai mare decât nelimitatul românesc. În vreme ce Orange oferă abonament la Internet mobil nelimitat “în limita unei utilizări rezonabile de 2 GB/lună” (vezi la Internet Unlimited Home), operatorul american Verizon face pasul spre viitorul luminos și taxează tot ce depășește 5 GB/lună la formula lor de trafic nelimitat. Remarcați cât de înapoiați sunt americanii, le-au trebuit vreo 2-3 ani ca să se prindă ce înseamnă de fapt trafic nelimitat. Nu-mi fac griji căci și ei sunt pe calea cea bună, în curând ne prind din urmă.

2. PayPal avertizează internauții (sursa InfoWorld) să stea departe de browserul Safari. Comunicatul susține că Apple nu au implementat tehnologia de avertizare pentru site-urile care fac phishing (furt de identitate simulând că sunt site-uri de bănci sau de servicii financiare online). IE7 ar fi conform PayPal cel mai sigur (sic!) browser de pe piață din punct de vedere al protecției contra phishing, urmat de Opera și Firefox.

3. Chinezii sunt extrem de inventivi … atunci când vine vorba de copiat telefoane mobile. Am citit pe PhoneArena un material interesant despre acest subiect și mi-a atras atenția unul dintre exemplele din finalul articolului. Bazându-se doar pe 3 imagini care au circulat pe net, niște întreprinzători chinezi au lansat nici mai mult nici mai puțin decât Nokia Aeon. Ori, Aeon este doar un prototip de telefon existent doar ca model virtual – care încă nu s-a lansat și probabil că nu se va lansa vreodată. Acest “detaliu” nu a împiedicat copia sa să se vândă la liber pe Ebay. Diferențe apar desigur – în vreme ce carcasa conceptului Aeon este o îmbinare de elemente de tip ecran tactil, Aeon-ul chinezesc folosește masiv plastic albastru-lucios pentru a ajunge la o oarece asemănare.

nokia_aeon.jpg

O săptămână plăcută vă doresc …