Este pentru prima oara cand vad pe netul romanesc un mashup* reusit bazat pe harti. As dori sa insist asupra cuvantului “reusit”. Desi Yahoo Maps nu ofera (deocamdata ?) calitatea Google Maps la nivel de detalii, functionalitati sau “prospetimea” informatiei, sunt deocamdata singurii de pe piata in care Bucurestiul este decent reprezentat la nivel de strada. Pe blogul Metropotam putem asadar, de ieri, naviga pe harta Bucurestiului in cautare de locatii interesante (restaurante, cluburi, muzee, etc) [Sursa este blogul lui Dragos Novac].

mashup_metropotam.jpg

Nu este o idee rea si nici foarte greu de implementat. Ceea ce se intampla “afara” demonstreaza ca asa ceva ar merge grefat si in Romania pe multe alte genuri de site-uri. De exemplu, un site de joburi ar putea reprezenta locatia firmelor pe o harta sau chiar permite cautari pe criteriul distanta fata de casa. Oferta hoteliera din site-urile de turism ar fi radical ameliorata cu acest gen de continut. Un site care se ocupa de evenimente sportive (cum ar fi site-ul unui ziar de profil) le-ar putea afisa dinamic locatia pe o harta. Totul cu o investitie modesta intr-un amarat de Javascript si o minima logica in codul site-ului. De ce nu se intampla povestea asta ? Sa ne convingem cu ochii nostri:

comparatie_maps.jpg

Din cei trei actori de pe piata (Yahoo, Google si Microsoft) doar Yahoo ofera un rezultat cat de cat utilizabil. Despre Google nu am ce comenta, dar priviti ce diferenta intre Microsoft Virtual Earth (VE) si Yahoo Maps. Yahoo iti arata mult mai clar care sunt bulevardele principale si in consecinta te ajuta sa te orientezi mai bine. VE nu-mi scrie nimic pe Soseaua Viilor sau Progresul, dar considera util sa-mi marcheze strada Uranus inca de la acest nivel de zoom. VE nu stie sa-mi spuna nimic de parcuri, stadioane, institutii, in vreme ce Yahoo Maps imi ofera chiar si locatia statiilor de metrou.

Am ajuns asadar la concluzia ca harta care merita integrata provine de la Yahoo! Insa, inainte ca programatorii sa-si suflece manecile si se apuce de lucru, sa aruncam o privire asupra unui aspect in general neglijat. CONDITIILE DE UTILIZARE.

De exemplu, Yahoo! Maps AJAX API folosit de Metropotam stipuleaza in documentatia de referinta:

The Yahoo! Maps AJAX API is limited to 50,000 queries per IP per day and to non-commercial use. See information on rate limiting.

Adica avem voie sa punem hartile pe site-urile noastre pentru o utilizare de tip “non-comercial”. Ce inseamna asta aflam concret din politica de utilizare Yahoo:

Some of our APIs and Web Services are made available only for non-commercial use. For such APIs and Web Services, it’s NOT PERMITTED to:

  • Use these services in high traffic, established commercial-oriented or business web sites or applications
  • Incorporate these services into applications or web sites monetized indirectly (by advertising, affiliate links) or directly – including subscriber-only content (subscriptions, software-as-a-service, hosted applications where your users pay for access) and for-pay applications, products or services [...]

Acesta este mai degraba o veste proasta, pentru ca ne spune ca in momentul in care punem un banner, o reclama, referral sau alt gen de publicitate pe site, folosirea gratuita a hartii nu mai este permisa de catre Yahoo. Ceea ce “taie cheful” startup-urilor mioritice, majoritatea cu bugetul de achizitie software mai mic decat pretul catorva bilete la Multiplex.

In concluzie, pana cand Google (care ofera Maps pentru orice gen de site, deocamdata) nu va pune niste strazi pe orasele Romaniei sau Microsoft nu va ameliora serios Virtual Earth, n-o sa vedem prea multe mashup-uri cu harti pe Internetul romanesc.

UPDATE: Uh oh. My bad. Tocmai am primit un email care imi indica un post pe YDN de la un angajat Yahoo care confirma ca (textul incriminat de pe site-ul Yahoo este o eroare si) constrangerea de non-commercial a fost ridicata acum cateva luni. Si-atunci, unde or fi mashup-urile romanesti ? De ce toate hartile pe care le vad pe diverse site-uri sunt simple scanuri ale variantei pe hartie ?

*mashup – cf. Wikipedia, este o metoda de a combina continut preluat din mai multe surse in cadrul unei experiente unitare.