Aparent căștile cu noise cancellation nu au nici o legătură cu turismul dar cine-și petrece mult timp prin avioane este familiar cu zgomotul deranjant din acestea. În funcție de poziția în avion, acesta variază de la zumzet tolerabil până la huruit neplăcut. Sigur că soluția cea mai simplă este să dai volumul suficient de tare astfel încât sa acopere zgomotul. Așa se explică probabil de ce sistemele de entertainment din avioanele de cursă lungă au vreo 8 gradații de volum: una “deloc” și restul “asurzitor”. Ca să audă lumea de huruitul motorului. Doar pe Eustache nu l-a întrebat nimeni ce părere are despre chestia asta.

Sub bombardamentul reclamelor din aeroporturi și din revistele liniilor aeriene am cochetat o vreme cu ideea de a-mi cumpăra niște căști cu anulare de zgomot de vârf de gamă gen Bose QuietComfort 15. Ar fi 2 probleme cu modelul acesta, prima fiind prețul: cam 300 USD dacă le cumperi de pe Amazon și vreo 1600 RON la achiziția din România (>35% în plus la preț). Al doilea inconvenient sunt dimensiunile, în condițiile în care eu folosesc frecvent și un alt mijloc de transport zgomotos: metroul bucureștean. Finii cunoscători știu că datorită zgomotului, când circuli într-o garnitură veche de metrou între Politehnica și Lujerului comunicarea între călători se poate face doar prin urlete sau semnale vizuale. Cum eu ascult podcasturi sau audiobooks în metrou, pur și simplu opresc playerul între aceste 2 stații pentru că nu pot înțelege nimic indiferent de volum. Sigur că în avion nu se uită nimeni chiorâș la tine dacă stai 10 ore cu ditamai găluștile pe urechi, însă în metrou parcă nu mi-aș pune un harnașament pe țeastă.

Acestea fiind zise, după investigațiile de rigoare am ales un model de căști in-ear mult mai ieftin și anume Audio-Tehnica ATH ANC23. Le-am cumpărat de pe Amazon într-una din preumblările mele dincolo de ocean cu modica sumă de 47 USD, în condițiile în care în România sunt puține locuri în care le poți găsi la un preț care se apropie de 300 RON.

Verdictul după câteva luni de folosire: ~~foarte~~ satisfăcut! Sigur că nu se ridica la nivelul Bose (pe care le-am testat), care îți țin urechile în liniște indiferent de vacarmul de afară. Dar s-au dovedit a fi extrem de eficiente în avion, unde huruitul este majoritar de joasă frecvență și poate fi anulat foarte ușor. Multe din celelalte zgomote trec fără mari probleme, nu vă așteptați să vorbească cineva în spate și să nu se audă. Cu totul altfel decât la Bose, unde atenția se poate atrage doar cu un răcnet sau o palmă prietenească peste ceafă. Un alt avantaj al ANC23 este reglajul de volum integrat, foarte util în avion dacă te-ai conectat la sistemul de entertainment care într-o singură treaptă trece de la inaudibil la asurzitor.

Unul dintre puținele dezavantaje ale acestui gadget este că în aer liber, dacă se întâmplă să bată vântul, anularea de zgomot mai mult produce decât anulează. Cred că are legătură cu micile microfoane care captează zgomotul exterior, cumva presiunea vântului le “dă peste cap”. În astfel de condiții e mai bine să dezactivezi anularea de zgomot și să asculți semnalul audio neprelucrat (util: reglajul de volum de pe căști continuă să functioneze și în mod pasiv).

Am început să port ANC23-ul și în drumul meu zilnic prin metroul bucureștean. Din nefericire, metroul are un zgomot mai ascuțit care nu este compensat la fel de bine ca huruitul din avion. Dar măcar pot asculta în condiții decente și pe segmenul Politehnica-Lujerului.

Eustache e și el mulțumit și relaxat.

Dă click aici pentru mai multe articole din seria “Ghidul hoinarului”.