Diferențe între un hotel de 3* în buricul Parisului și unul de 4* pe litoralul românesc ar fi destul de multe. Hotelul parizian ne-a întâmpinat cu o scrisoare personalizată în care îmi mulțumea pentru alegerea făcută și cu tablete de ciocolată. Cu praline. Hotelul românesc, cu o mutră acră a recepționerului ușor deranjat de faptul că am îndrăznit să apărem înainte de ora 14:00. Se pare că am încălcat o lege fundamentală deplasându-ne spre mare în cursul dimineții fără a avertiza hotelul, “managementul”, probabil ar fi trebuit trimisă o informare pe la NATO și tribunalul de la Haga. Hotelul parizian are o cameră cu suprafață cam de două ori mai mare decât cea de “4 stele” din România. Baia hotelului din Paris era proaspăt renovată, cea mioritică părea să fi beneficiat de o vagă împrospătare cândva în secolul trecut. La Paris mic-dejunul era variat și proaspăt, în vreme ce o parte din patiseriile servite dimineața în România ajunseseră aparent la o maturitate care ne făcea să le evităm – din respect pentru vârsta lor, evident. Cafeaua din Paris … are rost să mai precizez ? Versiunea mea de Paradis include cantități impresionante de cafea franțuzească. Nu același lucru pot spune despre lichidul foarte transparent cu gust incert servit pe litoralul nostru este drept într-un volum considerabil (dar ce folos). Poate este doar experiența mea singulară, și de fapt hotelurile românești de 4 stele au progresat enorm în ultimii 2 ani sau – cine știe – am avut eu ghinion. Promisiunea pe care mi-am făcut-o este că mai revin pe litoralul românesc cam în 10 ani, să văd cum au evoluat. Au mai rămas 8 ani.

Să nu omit să precizez singurul lucru asemănător între hotelul din Paris și cel de pe litoralul românesc: prețul.

Nu-i de mirare că prietenii noștri de la sud reușesc să apară în ofertele destinate parizienilor, iar noi nu:

Un sfat util pentru cei ce vizitează orașe ce sunt prezente pe Google Maps. GMaps Mobile a fost incredibil de folositor la Paris chiar și pe un amărât de E50 cu rezoluția 320×240 de pixeli. Funcționalitatea de “My Location” (fără GPS !) nu este tocmai precisă (rază de precizie între 500 și – cam mult – 1700 de metri) și mai dă rateuri destul de des în special în zonele centrale ale orașului. În schimb, poziția indicată este foarte utilă ca punct de plecare, după care te poți orienta relativ ușor după numele străzii. Stațiile de metrou și de RER figurează pe Google Maps după care odată intrat în cea mai apropiată stație ai niste hărți foarte clare (spre deosebire de metroul bucureștean unde cred că majoritatea străinilor se rătăcesc rapid – noroc că nu avem prea multe magistrale). Pentru cei interesați să repete figura, am mers pe rețeaua SFR. Desigur, cei care se deplasează cu mașina nu pot încă înlocui un dispozitiv GPS dedicat cu un mobil banal din motive clare de precizie a localizării și viteză de reacție. Diferența majoră este că pe un aparat dotat cu GPS poziția se mișcă destul de fin pe hartă pe măsură ce te deplasezi, în vreme ce localizarea pe baza antenelor GSM implementată de Google face ca locația estimată să “sară” de la un punct fix la altul în funcție de celulele în raza cărora se află mobilul la un moment dat.