Legea lui Murphy aplicată la cumpărăturile de sfârșit de an ar suna astfel: “Dacă aștepți suficient de mult, produsul nu va mai fi pe stoc“. Cu corolarul “Dacă ești precaut și îl cumperi din timp, produsul va intra de sărbători într-o promoție intens mediatizată pentru a-ți aminti sistematic că ai luat țeapă“.

Azi în Mall, noir de monde. Destul de mulți bulgari. Și când zic bulgari nu mă refer la români cu bemeveurile înmatriculate la Ruse, ci la cupluri și familii vorbind bulgărește și deplasându-se haotic din magazin în magazin. Probabil că Bucureștiul este pentru ei ceea ce Viena este pentru românii mai înstăriți: loc de pelerinaj pentru shopping de sărbători. Pe vremuri orașul lui Bucur era “micul Paris”. Acum cel mai potrivit renume ar fi de “Viena bulgarilor”.

Televizoarele full HD sunt în mare vogă în magazinele de profil, HD Ready-ul s-a demodat deja. Un vânzător mi-a spus foarte categoric că diferența de preț “merită”. Cu toate că singurele surse video full HD sunt unele jocuri de consolă (XBOX 360 și PS3) și playerele Blu-ray (incluzând Playstation). Deși raionul de discuri Blu-ray este cel mai mic din magazin și conține maxim 3-4 filme vechi fiecare la prețul unui rinichi mai mic. Deși nici ProTV HD și nici TVR HD nu sunt emise în rezoluție full HD (la fel ca restul de posturi de televiziune HD din lume, dealtfel). Deși pe Internet filmele full HD sunt greu de găsit și nepractic de mari pentru a fi descărcate. Dar deh ! Probabil că un model “dublu HD” ar face furori la noi în magazine. Ca la unitățile CD de pe vremuri, “al meu e x16, al tău cât e ?” Păi, fără număr. N-ai tu HD din ăsta de care am eu, vere…

Cred că “Loganul bulgăresc” este un Audi second. A seis !