Într-o “sclipire de geniu”, domnul Thomas Martel, în vârstă de 28 de ani, locuitor al statului american Colorado, a decis să-și opereze degetele mari de la mâini pentru a putea lucra mai confortabil pe Apple iPhone. Thomas este un tip înalt și solid, cu mâini și degete mari care a fost neplăcut surprins de inabilitatea lui de a folosi telefonul proiectat de Apple. “Am avut probleme încă de la vechile mele Treo și Blackberry pentru a atinge aceste butoane ridicol de mici. Iar stylusurile din plastic sunt prea mici pentru mine, le pierd sistematic.” susține Martel.

thumb.gif

Procedura chirurgicală, relativ nouă, constă în efectuarea unei incizii în deget, urmată de “bărbierirea” osului și de alterarea controlată a mușchilor și a pielii astfel încât degetul să aibă un aspect natural, chiar dacă “la scară mai mică” și cu un aspect mai efeminat decât restul degetelor mâinii. șocantă este declarația chirurgului care a efectuat operașia (doctor Robert Fox Sparks), care susține că a făcut-o pentru “ameliorarea eficienței în muncă a pacientului“. Probabil într-o lume în care navigatul pe Internet de pe telefon și SMS-urile se numesc “muncă”, acest lucru ar fi valabil, dar mi-e teamă că în condițiile actuale singura justificare reală este suma mare, dar nedezvăluită, plătită de Thomas pentru a-și ciunti degetele mari de la mâini.

După eveniment, Thomas nu mai are probleme cu mânuirea iPhone-ului, dar a întâmpinat “dificultăți neprevăzute” la deschiderea borcanelor cu sos pentru spaghete. Eu aș fi ales spaghetele … și cred că ucrainianul Leonid, cel mai înalt om din lume, va face aceeași alegere (imagine de pe EnglishRussia) :

leonid_phone.jpg

[Sursa: ZDNet Blogs]