Am inceput vineri seara tovărășește, cu stat la coadă. O coadă destul de sănătoasă (cam 15 minute) la intrarea în clubul Fabrica, unde taman începuse festivitatea Roblogfest 2008. Ulterior, am socializat domol preț de câteva beri mici și relativ ieftine până pe la 11 seara, când a trebuit să fug pentru că eram așteptat în altă parte. Așadar, am pierdut anunțul căștigătorilor precum și ocazia de a respira același aer cu somități din zona media, porn și diverse alte domenii mai mult sau mai puțin conexe. Am profitat în primul rând ca să discut cu cativa colegi pe care nu mai avusesem ocazia să-i văd într-un mediu informal, dar și cu figuri cunoscute de la Wurbe (apropos #7 este luni și va fi un soi de dezmăț cu client-side freaks care se vor da prin microformate până la victoria finală). Ca faptă bună a serii, l-am inițiat pe Bobby Voicu în dihotomia dintre programatorii client-side și cei server-side – sunt convins că informația îi va servi enorm pe viitor. Sau nu.

Astăzi însă, am fost destul de surprins să constat că blogul pe care îl citiți acum s-a clasat al treilea la categoria Business/Tehnologie, jurizată desigur pentru că ambii mei cititori nu sunt hotărâți și dârji precum copșănenii deci la categoriile populare nu aveam șanse. Total nemeritat, nu am ce căuta într-un asemenea top, dar indiferent de acest lucru este de bun simț să mulțumesc juriului pentru notele bune. Apropos, bravo Dragoș Mănac, Mihnea și Comănescu – pe ei ii citesc dintre “premianți” și în cazul lor a fost pe bune. Ca alură generală, Roblogfest party – atât cât am prins eu din el – mi s-a părut surprinzător de ok pentru un eveniment organizat în jurul unui fenomen atât de eterogen cum este bloggingul.

A doua parte a serii, ceva mai lungă, s-a desfășurat la Carul Cu Bere, o întâlnire stil alumni cu foști colegi dar (zic eu) actuali amici cu care am lucrat în ultimii ani. Evident că ținuta mea având ca element de bază un tricou roșu-roșu (cu Fredo&Pidgin plus Adobe scris de mai multe ori) a trezit imediat comentarii. S-a ajuns destul de repede la concluzia că m-am transformat dintr-un individ relativ simpatic într-un corporate bitch fară suflet. Nu m-am lămurit încă dacă este un compliment sau un reproș, deci cred că băieții aveau dreptate. Cu excepția celor doua hiene microsoftiene, va stiti voi silverlightisti răsuflati ce sunteti. Mai vorbim peste un an despre adoption rate-ul acela ametitor…

Interesant este că și de la Carul Cu Bere am primit un premiu onorific, unul dintre chelneri ne-a spus la plecare că grupul nostru a căstigat un soi de competitie (neoficială) având masa cu cel mai ridicat consum de bere al nopții – 23 de litri. La 9+1 oameni nu este chiar fantastic și cred că dacă se organizau băietii mai bine iesea o cifră mult mai bună. Având în vedere că o bună parte din timp le-a lipsit îndrumarea mea managerială, au totuși o scuză valabilă pentru performanță scăzută. Nici eu nu am putut să mă ridic la standardele necesare, recunosc. Sunt într-o fază din aceea cu regim de viață sănătos, iar după ultimele cercetări se pare că acesta nu este compatibil cu îngurgitarea de cantități mari de bere la ore târzii.

Drept care la ora 3 și jumătate dimineața, în formă, perfect lucid și destul de odihnit, m-am logat pe Bloglines ca să văd “ce s-a mai scris între timp”. O dimineață perfectă de blogger … și totodată de departe unul dintre cele mai stranii începuturi de weekend din ultima vreme.

adobe_tshirt.jpg

PS Un hint, în special pentru Roblogfestii care au beneficiat de bere moca si/sau un tricou rosu: se scrie Adobe și nu Adobe, Fredo&Pidjin și nu Fredo&Pidjin.