Un pic de link-love de la mine spre noul agregator de joburi balaur.ro. Site-ul a fost anunțat recent de către autorii săi la întâlnirile OpenCoffee. Spre deosebire de alte agregatoare de jobjob-uri, balaurul pare să agrege doar postările de pe câteva mari site-uri românești și nu cuprinde – de exemplu – listele de la ANOFM (oricum era discutabil dacă sudorii și confecționerele își caută loc de muncă pe Internet). În plus website-ul arată și se mișcă bine, ceea ce nu poate decât să ne bucure (mai ales că este dezvoltat în CherryPy, go Python !).

Autorii au mers totuși ceva mai departe decât simpla agregare și listarea datelor din piață. Există detecție de duplicate (bunicică) iar denumirile firmelor sunt decorate cu o iconiță care face automat căutare pe LinkedIn. Funcționează doar pentru multinaționale și firme mari, dar este o idee ingenioasă. Poate ar fi util de extins cu niște date din Registrul Comerțului despre aceste firme, multor candidați li s-a părea interesant dacă postul care le-a atras atenția este într-o firmă care a înregistrat profit sau pierderi masive în anul precedent. De departe cel mai tare este sistemul de afișare de trenduri care calculează variația în timp a procentajului de joburi care conțin anumite cuvinte cheie. Nu știu cum de au ei listingurile de joburi din ianuarie 2005 până acum, dar rezultatele sunt plauzibile. Iată de exemplu cum arată trendul joburilor la “Oracle vs MySQL vs SQL server vs DB2″:

Sau “php vs ruby vs python vs java vs C#”:

Procentajul de joburi in IT vs Finante/Contabilitate/Banci:

La genul acesta de site visam eu acum ceva vreme, dar au trecut vreo 2 ani și proiectul cu pricina nu a ieșit din stadiul de schelet, undeva pe un “colț prăfuit” al hard-diskului. Mă bucur că încă există oameni entuziaști în Internetul românesc, chiar și în acest an de criză. Spor la treabă balaurilor !