Se întâmplă în Europa. Iata genul de proces ridicol care aș fi sperat să nu traverseze oceanul cu atâta ușurință. Văzut recent pe blogul Ratiatumvia NewTeeVee. Societatea producătorilor de fonograme din Franța (SPPF) care apără drepturile de autor ale producătorilor independenți din hexagon profită de “amendamentul Vivendi” la legea drepturilor de autor din Franța. Acest amendament afirmă că “producerea și publicarea de programe destinate unei utilizări vădit ilicite se pedepsește cu închisoare pâna la 3 ani și amendă până la 300.000€”. Anume, se precizează că orice program destinat schimbului de fișiere (hm) trebuie să împiedice furtul de conținut comercial. Pe baza acestor elemente juridice, SPPF a acuzat producătorii Morpheus, Shareaza și Azureus de încălcarea amendamentului Vivendi. Ei solicită ca procesul să se judece în Franța și au formulat o cerere de despăgubiri în valoare de 20.3 milioane de €.

Ratiatum califică selecția programelor ca “interesantă”, eu aș spune că este pur și simplu debilă. Morpheus este practic muribund după multiplele scandaluri de adware/spyware și procesul pierdut în fața MGM. Ce poți sa mai scoși de la un editor care are deja sabia lui Damocles pe grumaz ? Shareaza, foarte popular e drept, este un soft liber (non-profit, open source), și în afara șefului de proiect Mike Walsh care este relativ cunoscut ceilalți 14 programatori care lucrează cu el pe SourceForge au “nume” precum scorch cu adresa de email scorch999@sourceforge.com. Mă intreb cum o sa dea mândra justiție franceză de domnul scorch ca sa le plătească amenda de 300 de euro-bătrâne ? Asta o să constituie o mică problemă … cred …

vuze.jpg

Azureus este singurul soft de pe listă care are o vagă justificare pentru a se afla acolo. Anume versiunea comercială a lui Azureus, Vuze, care distribuie atât conținut video gratuit cât și comercial la prețuri între 15 și 60 de cenți per fișier. Cum ar veni, oamenii îți asigură notorietatea cu un soft care “încurajează piratarea”. Piratarea autorilor de conținut din Franța, se știe doar că geme de filme franțuzești si de “variete francaise” pe torrenți. După care câștigă bani de pe urma transferurilor legale. Ce tupeu, auzi să treacă pe conținut legal – trebuie neapărat taxați.

democracy.jpg

De uTorrent, Democracy Player/Miro și alte (zeci sau chiar sute de) softuri care oferă transfer de fișiere P2P SPPF nu a auzit (cum ar fi eMule, de pe vremea lui tata mare). De alte metode de schimb de fișiere precum DCC, nici atât. Din acest motiv, vreau să le dau o mâna de ajutor. Pont ! Este cel mai tare soft de piratare de pe piață la ora actuală. Nu numai că fără el majoritatea programelor de schimb de fișiere nu ar funcționa deloc, dar conține un Media Player care permite vizualizarea cu nesimțire a filmelor piratate fără să te avertizeze sau să te blocheze. Softul se numește Windows și este dezvoltat de niște băieți pe nume Microsoft.

Sau nu, stop joc, am altă idee. Dați fraților în judecată tot Internetul, pentru ca fără Internet aceste încălcări abominabile ale drepturilor de autor nu ar fi posibile. ‘rar ai dracului de pirați !

UPDATE: Tot de pe Ratiatum citesc că SPPF nu au mai chemat Shareaza la proces. Care proces este doar civil nu penal, adică nu poate fi vorba de pușcărie dar cu cele 20.3 milioane € rămâne cum am stabilit și anume: 16.6 de la Azureus și 3.7 de la Morpheus. Sumele au fost “calculate” în urma unei statistici de trafic P2P realizată de societatea AdVestigo, fiecare fișier cu copyright fiind “facturat” la 2 €. Partea interesantă este că AdVestigo a identificat peste 180 de softuri de schimb de fișiere, majoritatea covârșitoare fiind de tip open-source neavând în spate nici o structură comercială atacabilă. Lupta cu morile de vânt continuă, un lucru este destul de evident, dacă faci din P2P oaia neagră a Internetului nu prea mai ramân multe moduri de distribuție eficientă a conținutului media. Sigur, rămâne solutia Joost de a opaciza protocolul de comunicare și de a centraliza o parte din trafic astfel încât să controleze total ce fișiere schimbă între ei dragii de utilizatori, mânca-i-ar tata de obrăznicături băgăcioase. Urmarea fiind că în loc de compatibilitatea de astăzi, în care iată zeci de softuri coexistă pe un același protocol de comunicare, conținutul se va distribui în rețele separate, prin metode incompatibile. și totuși, au mai ramas 178 de oi negre, ditai turma … cum procedăm ? A înnebunit lupul ?