Adobe

Vreau să mă țin de promisiunea făcută într-un post precedent și să spun câteva cuvinte despre angajatorul meu actual. După cum putea releva o căutare sumară pe LinkedIn, discutăm despre Adobe România. Poate să pară ciudat că m-am lăsat de consultanță acum când toată floarea informaticii bucureștene este prinsă de febra microîntreprinderilor și a freelancingului. Cred că o treime dintre IT-iștii pe care-i cunosc au măcar un contract “pe lângă” – asta atunci când nu fac consultanță full-time ori antreprenoriat pe proiecte web cu speranța declarată a unei pensii precoce care să le permită la 40 de ani să soarbă un mojito sub umbra blândă a unui palmier de pe o plajă undeva în Bahamas. În cazul meu n-ar fi prima oară când înot împotriva curentului: începând cu întoarcerea în țară, din Franța, în 1998 când fenomenul de repatriere era destul de rar la studenții facultăților tehnice și deseori asimilat cu dezechilibrul mintal … și terminând cu demararea unui startup în 2001, adică în plină perioadă de faliment de dotcom-uri. Eram dotat cu un plan de afaceri (din care – ciudat ? – lipsea cuvântul “outsourcing”*) schițat literalmente pe un șervețel de un medic urgentist francez – îmi aduc și acum aminte de parc-ar fi fost ieri, într-o cârciumă din Vincennes care se numea “Au bureau”-”La birou”. Uriașa sumă de 10.000$ servea drept capital inițial. Apropos de Metawings: Colea, Marius, Alex dacă-mi citiți blogul dați și voi un semn de viață pe email (Alin, Adi, Vic voi nu pentru că știu de unde să vă iau :) ). Oricum, ce vroiam să spun este că nu am regretat nici una dintre aceste decizii și pus azi în aceleași situații aș proceda exact la fel. Sper ca peste niște ani să pot spune același lucru și de “mutarea” asta cu angajatul în 2008.

Revenind la subiect, primul meu contact cu adobiștii a fost spre sfârșitul verii lui 2007, când cineva de acolo care mă știa din perioada 98-01 mi-a spus că mi-a citit blogul, și-a adus aminte de mine și ar vrea să afle “ce mai fac”. Eu nu știam mare lucru decât că Adobe a preluat Interakt** și că în principiu ei se ocupă [doar ?] cu extensii de Dreamweaver. Am încercat o vreme să ne vedem la o întâlnire informală și chiar am reușit la un moment dat prin septembrie. Ocazie cu care eu am început să bănuiesc că Adobe au cel puțin un proiect interesant și “altfel”, iar ei au rămas cu impresia că poate nu sunt chiar atât de varză pe cât ar putea crede cineva neavizat. Au urmat mai multe runde de interviuri dintre care una lungă de jumătate de zi, iar contractul l-am văzut în final de noiembrie. Evident că nu am putut da cu șutul la proiectele în curs (mă rog, unul singur cu adevărat important) drept care după oarece traininguri și obositoare instalări nocturne la “foștii” am “semnat condica” în Adobe deabia la finele lui ianuarie 2008. De fapt m-am dat prezent la ei ceva mai devreme, la un party in decembrie, dintre cele 2 la care am fost invitat în mod oarecum neașteptat – unde am băut ceva scotch, bere și am primit un tricou moca, dar cred că “nu se pune”. În total, a durat cam 6 luni de la prima discuție.

Prima zi de lucru am început-o cu entuziasm și ușor crăpat de somn la ora 07:30 dimineașa la coadă la consulatul SUA, unde m-am prezentat ca o floricică la interviul de viză. “De când lucrați la actualul angajator ?” mă întreabă funcționarul de la consulat. “De astăzi” “și începeți lucrul cu o cerere de viză ?” și-a exprimat acesta legitima nedumerire. “Sigur, e sarcină de serviciu” l-am lămurit eu candid. La urma urmei, în câteva zile aveam bilet de avion spre San Francisco. La aceeași dată, urmau să ajungă în San Jose încă 38 de adobiști mioritici***.

sediu_adobe.jpg

Adobe Tech Summit 2008 (4-8 februarie incluzând deschiderea și *fest-urile de final) a fost un soi de megaconferință internă Adobe unde au participat [aproape] toți angajații cu excepția celor din India (care au Summit-ul lor). Cred că nu există un mod mai bun de a începe un job la Adobe decât participarea la un astfel de eveniment. Ocazie cu care au defilat prin fața mea în mod fast forward toate proiectele în derulare – moment propice pentru a realiza cât de puține știam de fapt despre această firmă. Cred că dacă aș lua-o “la pas” produs cu produs aș avea material de blogat cam un an – până la următorul summit. Partea proastă e că proiectele fiind secrete nu vom putea discuta despre nimic. Deci – șhhhhh ! Pot doar să vă spun că prezentarea de final, un pic mai aparte, i-a aparținut lui Charles Simonyi care ne-a povestit despre excursia lui în spațiu sau mai bine zis pe ISS din vara anului trecut. Scuzați calitatea imaginii cu Simonyi, am lipit două fotografii pentru a vă face o idee despre mărimea scenei (ceea ce vedeți aici este cam jumătate, mai era un proiector imens și în dreapta):

charles-simonyi-in-spatiu.jpg

Exact așa am zis și eu: uau ! Cred că ai putea cu ușurință să susții un concert rock pe o astfel de scenă. Mă rog, asta dacă ești artist, căci adobiștii s-au rezumat doar la prezentări de produse și strategii. Deși fostul CEO Bruce Chizen cred că nu ar fi dat rău într-o trupă de rock alternativ.

La cam trei săptămâni de la întoarcerea în București, am avut timp să diger mai bine cele văzute. Adobe este o firmă mică (în comparație cu giganții domeniului software sau cei de pe web) dar cu planuri mari. Dacă proiectele în curs reușesc și se lansează la nivelul de calitate așteptat, vom avea un cuvânt greu de zis in lumea software-ului de mâine. Pentru mai multe detalii citiți o sinteză publicată de InfoQ axată pe declarațiile lui Bruce Chizen din toamna lui 2007 (apropos, Future Of Software a fost și sloganul summit-ului). Mai multe nu pot spune acum, din păcate.

Am constatat un cult al experienței pe care produsul trebuie să o ofere utilizatorului care cred că este foarte similar cu cel pe care îl practică și Apple. Unde ați mai auzit de un feature important care să fie refăcut (după ce a fost finalizat) doar pentru că un specialist în Experience Design a declarat că aspectul și ergonomia nu vor satisface clientul final ? Nu cred că se întâmplă foarte des.

Vorbind acum strict de Adobe România, firma este destul de atipică pentru filialele multinaționalelor din IT pe care le mai vezi pe la noi. Se lucrează la proiecte interesante pe core business într-un mediu în care este vizibil că accentul se pune pe productivitatea oamenilor și nu pe costurile asociate. Aceasta, fie că este vorba de laptopurile unde contează fiabilitatea și nu prețul, scaunele Aeron care chiar sunt confortabile pe măsura renumelui, deplasări/traininguri suportate de firmă fără obligații. Aș mai remarca un expressor “de bar” în fiecare bucătărie (laser, frate ! chiar că m-au atins la coarda sensibilă), sucuri, Wii și alte mărunțișuri pe care le-am uitat și le iau deja de bune pentru că și eu mă obișnuiesc (prea ?) repede cu binele. Cred că este meritul “vechii gărzi” de la Interakt care a reușit să poziționeze filiala în primul rând ca pe un centru adevărat de cercetare-dezvoltare și nu ca pe un simplu centru de cost. Lucru foarte rar pe piața locală a muncii din IT care este foarte tensionată, am aflat că numărul de plecări voluntare de la crearea efectivă a filialei Adobe este zero. Z. E. R. O. La o echipă de peste 50 de oameni, nu-i deloc banal …

Mă amuz că acum un an m-au luat la refec niște domni nervoși pe oarece forumuri de profil cum că, vezi Doamne, am îndrăznit să le obosesc înainte de interviu neuronii în mod nejustificat cu un test prea dur [chestie care denota printre altele și lipsă de respect, cum să le pun eu, "un manageraș dintr-o firmă de doi lei" (citat aproximativ), la îndoială pregătirea profesională ?]. Cum ar reacționa aceștia dacă Adobe i-ar invita la un maraton de interviuri înlănțuite (tehnic, apoi soft skills, etc.) de 3-4 ore, asta după ce au fost deja la 1 sau 2 interviuri ? Probabil ar fi niște mielușei amabili și pufoși. Mda. Chestie de renume/brand, cred. Oricum, rezultatul vizibil al acestei politici de selecție serioasă – pe care Adobe și-o permite pe o piață dificilă – este calitatea neobișnuit de bună a oamenilor, cel puțin cei cu care am avut de-a face până acum dar cred că pot generaliza cu ușurință.

Ah, și ca un efect secundar interesant mă simt mai tânăr cu vreo 10 ani pentru că m-am decis să merg cu metroul la birou. De mai multe ori am avut reflexul să cobor în stație la Poli … Mersul cu “mijloacele” are drept consecință și sporirea numărului de podcasturi ascultate, mă gândesc că ar fi un subiect de tratat dacă există interes, ce ziceți ?

Despre California în general aș povesti, poate, cu altă ocazie. Neplăcut este că am condimentat a doua jumătate a sejurului cu frisoane, un pic de febră, durere musculară, paracetamol și alte distracții de acest gen deci impresia generală nu tocmai strălucită este condiționată de această experiență proastă. Da, e cam penibil că m-am dus în California ca să-mi petrec o parte din seri cu cana de ceai urmărind alegerile americane la televizor. Brrr, coșmar, nu vreți așa ceva.

PS Cu Bahamas, ne mai gândim…

PPS Nu uitați ca acesta a fost și rămâne un blog personal care nu reflectă opiniile angajatorului meu.

*Startupul cu pricina constituie un subiect interesant pe care o să-l abordăm poate la un moment dat.

**btw, uitați-vă la PageRank-ul acelei pagini.

***S-a mers in 2 grupe cu avioane diferite pe trasee diferite in chip de strategie de “minimizare a riscului” (ups!).